Despre smerenie – „de vorba” cu Parintele Nicolae Steinhardt

Acum stiu, am aflat si eu…

de Nicolae Steinhardt

„Cand un om reuseste sa faca ceva ce i-a solicitat mult efort, in el incepe sa lucreze trufia. Cel ce slabeste, se uita cu dispret la grasi, iar cel ce s-a lasat de fumat rasuceste nasul dispretuitor cind altul se balaceste, inca, in viciul sau. Daca unul isi reprima cu sarg sexualitatea, se uita cu dispret si cu trufie catre pacatosul, care se cazneste sa scape de pacat, dar instinctul i-o ia inainte! Ceea ce reusim, ne poate spurca mai ceva decit pacatul insusi. Ceea ce obtinem se poate sa ne dea peste cap reperele emotionale in asa maniera incit ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganti si zgarciti, cum succesul ne poate rasturna in abisul infricosator al patimilor sufletesti. Drumul catre iubire se ingusteaza cind ne uitam spre ceilalti de la inaltimea vulturilor aflati in zbor. Blandetea inimii se usuca pe vrejii de dispret, de ura si de trufie, daca sufletul nu este pregatit sa primeasca reusita sa cu modestia si gratia unei flori. Tot ce reusim pentru noi si ne aduce energie este menit a se intoarce catre aceia ce se zbat, inca, in suferinta si-n pacat.

Ochii nostri nu sunt conceputi pentru dispret, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se cazneste sa iasa din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne infoia in pene, ca in mantiile statuilor, ci pentru a le transforma in dragoste, in dezvoltare si in daruire pentru cei din jur.

Daca reprimi foamea in timp ce postesti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o sa viseze mancaruri gustoase si alese, mintea o sa simta mirosurile cele mai apetisante chiar si in somn, pentru ca, in ziua urmatoare, inebunita de frustrare, sa compenseze lipsa ei printr-un dispret sfidator fata de cel ce nu posteste. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului si a izbinzii trufase asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia ramine trufie, iar sentimentul frustrarii o confirma.

Daca ai reusit in viata, nu te agata de nereusitele altuia, pentru a nu trezi in tine viermele cel aprig al orgoliului si patima infumurarii. Reusita este energia iubirii si a capacitatii tale de acceptare a vietii, dar ea nu ramine nemiscata, nu este ca un munte sau ca un ocean. Ingamfarea si trufia reusitei te coboara, incetul cu incetul de pe soclul tau, caci ele deseneaza pe cerul vietii tale evenimente specifice lor.

Slabeste, bucura-te si taci! Lasa-te de fumat, bucura-te si taci! Curata ograda ta, bucura-te de curatenie si lasa gunoiul vecinului acolo unde vecinul insusi l-a pus. Caci intre vecin si gunoiul din curte exista o relatie ascunsa, niste emotii pe care nu le cunosti, sentimente pe care nu le vei banui vreodata si cauze ce vor ramine , poate, pentru totdeauna ascunse mintii si inimii tale.

Intre omul gras si grasimea sa exista o relatie ascunsa. O intelegere. Un secret. Un sentiment neinteles. O emotie neconsumata. O dragoste respinsa. Grasimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Si, in viata noastra nu exista profesori mai severi decit viciile si incapacitatile noastre.

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart … este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu… ”

Cu multumiri pentru contributie domnului Cezar Teodorescu, un Om a lui Hristos.

Venin amestecat cu ironie ieftina …

Articol Gandul, 13 februarie 2010, „Treizeci de etaje până la Dumnezeu”. Autor, Rodica Ciobanu

RASPUNS:

Stimata doamna Rodica Ciobanu,

Daca ati fi scris aceste randuri tinand cont de un minim de deontologie jurnalistica, cu siguranta le-ati fi conceput tinand cont atat de argumentele pro cat si de argumentele contra. Ati fi oferit cititorilor dumneavoastra o imagine de ansamblu reala asupra subiectului in chestiune tinand cont de principiul de baza a ziaristului cu bun simt, impartialitatea. Cu siguranta, conceperea lui v-ar fi luat o saptamana buna sau poate chiar mai mult, timp in care ati fi adunat cat mai multe date pentru a intari argumentele pro si contra. Cu siguranta ca profesionalismul adevarat v-ar fi dictat un articol obiectiv, in care bineanteles ati fi putut include si parerea dumneavostra, dar consemnand-o ca atare. In cele din urma ati fi publicat cateva randuri alese care ar fi ajutat cititorul sa-si faca o opinie si care v-ar fi adus cateva elogii pretioase. Ati fi putut face acest lucru … Dar nu. Nu ati facut-o. Cu toate acestea, desi ati preferat gloria ieftina si rapida, fara parare de rau, va aduc la cunostinta ca murdaria este intotdeauna  diluata in marea anonimatului.

Ma explic. Ati preferat gunoiul in locul unui lucru de valoare. Ati preferat sa improscati cu acest gunoi amestecat cu ironie ieftina in loc sa va folositi inteligenta in a scrie un articol demn de a fi mentionat. Preferati gloria de moment obtinuta din gunoi in locul unei cariere ireprosabile cu satisfatii profesionale greu de construit.

Credeti-ma ca am scris aceste randuri din dorinta sincera de a va arata ca gresiti. Va acord si circumstante atenuante pentru ca stiu ca verticalitatea si adevarul nu dau de mancare in zilele noastre. Stiu ca se promoveaza si se plateste gros ura, mistoul, sexul, violenta, frica si alte aspecte la fel de murdare insa mai stiu ca nimic nu se compara cu sentimentul de a te privi in oglinda si a nu fi judecat de propria-ti persoana. Paradoxal sunteti victima mizeriei sociale pe care o promovati. Trist. Foarte trist …

In incheiere, imi permit o mica gluma, stimata doamna, cu dumneavoastra, pentru simplul fapt ca dumneavoastra v-ati permis sa-mi pangariti credinta: Va rog mult sa aveti grija sa nu va muscati limba pentru ca riscati sa va otraviti…

Negustorul de moarte

Referinţe critice la “Codul lui Da Vinci” de Dan Brown

.
« … atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe
singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să
aibă viaţă veşnică » (Ioan 3,16)

.
Sunt păreri care spun că nu are nici un rost să se răspundă unei provocări cum este romanul lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci, tocmai pentru a nu i se face publicitate, şi sunt păreri care susţin că fenomenul va dispărea de la sine.
Sunt de acord cu prima afirmaţie şi sunt de acord şi cu faptul că în curând nu se va mai auzi nimic despre acest roman. Nu putem insa trece cu vederea faptul că această ficţiune a consolidat impietrirea inimii celor ce-si spun atei, a inversunat si mai mult pe potrivnicii lui Hristos si a reuşit să strecoare îndoială în inimile multor creştini, o sămânţă de otravă care va germina mai devreme sau mai tarziu.

Acum tacerea nu-şi mai are rostul.

Nu voi aborda aspectul comercial al acestei afaceri, care a fost şi este perfect orchestrată pentru a fi cât mai profitabilă cu putinţă. Legat de acest aspect, aş dori să menţionez şi apariţia acum a traducerii textului gnostic Evanghelia după Iuda care nu este deloc inocentă sau întâmplătoare. Nu voi vorbi nici despre erorile geografice, materiale şi istorice, pentru că acestea sunt proprii unei ficţiuni.

Cred că este mult mai interesant şi mai de folos să abordăm întrebarea evidentă care se impune în această situaţie şi anume: de ce acest succes?
Răspunsul, la prima vedere, este şi el evident : romanul atacă în mod direct învăţătura fundamentală a creştinismului potrivit căreia Iisus Hristos este Dumnezeu întrupat.
Şi totuşi Brown nu este nici pe departe singurul care încearcă să demonstreze că Hristos nu este Dumnezeu.
Diferenţa faţă de alţii, însă, consistă în abordarea acestei afirmaţii de o maniera simplistă, în care misterul ocupă un loc important precum şi introducerea unor inexactităţi istorice şi afirmaţii greşite sau fără fundament, la momentul potrivit. La toate acestea se mai adaugă o intrigă poliţistă care permite autorului o abordare superficială dar mai ales folosirea prezentului prin implicarea unor monumente, clădiri şi organizaţii reale. Acest ultim aspect reuşeşte chiar să creeze o anumită interactivitate cu cititorul, mulţi dintre turiştii americani vizitând cu predilectie locurile din Paris şi din Londra descrise în roman. Un alt tip de pelerinaj şi acesta…
Aş dori să mai subliniez un aspect important. Romanul lui Brown cucereşte cu precădere un public cu o cultură religioasă slabă sau chiar inexistentă, iar limbajul narativ folosit de scriitor este cât se poate de uşor de înţeles şi de citit, ceea ce îl face accesibil pentru oricine. Cu alte cuvinte nu plictiseşte, iar informaţia este asimilată foarte uşor.
Sociologul Pierre Joncheray a spus referindu-se la succesul pe care l-a avut romanul Codul lui Da Vinci în Occident că « dispariţia treptată a culturii religioase din Occident a creat un vid, iar oamenii au nevoie să dea un sens vieţii lor… »
De când s-a tipărit acest roman, au ieşit foarte multe publicaţii despre el şi majoritatea scot în evidenţă erorile şi inexactităţile. Cu toate acestea, chiar şi în faţa unor dovezi argumentate temeinic, Brown se bucură în continuare de credibilitate.
Următoarea întrebare firească pe care ne-o punem este, de ce, totuşi unii oameni preferă minciuna în schimbul Adevărului ?
Putem vorbi de două motive principale. În primul rând, Hristos Dumnezeu este extrem de incomod pentru mulţi în zilele noastre. Este incomod pentru conştiinţa. Realitatea întrupării lui Dumnezeu care a venit să ne arate Calea Vieţii celei Adevărate, dar mai ales jerfa Sa pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc este refuzată de omul « modern ». Omul secularizat refuză să creadă în Hristos şi refuză Să-L urmeze pentru că ştie foarte bine că acest lucru ar însemna renunţarea la un stil de viaţă individualist, materialist.
Viziunea reducţionistă şi simplistă hrăneşte şi intreţine ultraindividualismul contemporan. Brown vinde moarte şi are numeroşi clienţi. Paradoxal, unii preferă să credă în moarte în loc să creadă în Viaţă.
Un al doilea motiv ar fi faptul că societatea postmodernă în care trăim afişează cu o oarecare mândrie un relativism generalizat. Relativismul constă în a nega caracterul obiectiv de valoare cum ar fi binele şi răul. Daca ar fi să rostim o lozincă a relativismulu religos atunci am afirma, până la urmă « fiecare crede în ce vrea ». Am putea spune chiar că mulţi sunt de părere că « adevărul este undeva la mijloc » sau că « fiecare are adevărul său » şi chiar că « nimeni nu deţine adevărul ».
Dacă însă înlăturăm Adevărul, omogenitatea persoanei umane este compromisă. Prin înlăturarea lui Hristos, principiile etice şi morale pot fi şi ele înterpretate după bunul plac al fiecăruia sau chiar ignorate, după caz. Parada ruşinii ce are loc punctual în Capitala este probabil exemplul cel mai grăitor. Se încearcă introducerea uor noi valori etice şi morale, chiar dacă ele sunt contrare firii omeneşti şi duc în cele din urmă spre o involuţie socială. Faptul că acest grup de persoane încearcă să obţină o recunoaştere oficială printr-o demostraţie de acest gen nu este altceva decât o exprimare publică a unei anormalităţi. Acestea sunt rezultatele relativismului pe care unii îl numesc, greşit, toleranţă.
Chiar dacă romanul lui Dan Brown a produs tulburarea în lume, în special în Statele Unite, Hristos, Adevărul, nu poate fi înlocuit cu un simplu muritor. Încercarea de umanizare exclusivă şi de negare a dumnezeirii lui Hristos nu este ceva nou şi cu siguranţă se va mai repeta în istorie, dar acest lucru nu va zdruncina nicidodată credinţa unui creştin adevărat.

Acest incident trebuie să fie pentru noi o oportunitate de a ne afirma identitatea de creştini şi mai ales, de a propovădui Evanghelia lui Hristos, devenind exemplu pentru ceilalţi. Trebuie să arătăm tuturor că Biserica nu are secrete, pentru ca noi suntem Biserica Dumnezeului celui viu şi nu avem nimic de ascuns.

Articol publicat in revista Renaşterea, Cluj, iunie 2006